Te-ai mirat, 
în seara de septembrie: 
am venit la tine, 
printre atâția corbi, 
să te invit în oraș.

Ora opt apasă, în ceas, pe șapte. 

O talpă, 
străină de cultură, 
strivește coloana vertebrală 
a Binelui în lupta cu propriile-i erori
de mișcare. 

O, cârduri de frunze! 
Croncăniți în urma ciorilor? 

Răspunsul stă într-o carte: 
al treilea anotimp
întârzie explozia fagului în galben
și chemarea din altă zare. 

Te-ai mirat, în seara de septembrie: 
am venit la tine, să te invit la plimbare. 

O talpă, 
străină de cultură, 
strivește coloana vertebrală
a Binelui în lupta cu propriile-i erori 
de mișcare. 

O, pasul miresei este încetinit
de căderea frunzelor!

La fiecare vers, pe care-l scriu, simțindu-l, 
am grijă să nu mă las sub autoritatea 
dicteului automat. 

Într-o clipă, 
curcubeul se va lansa, 
spre munți, 
din aparate speciale.

Sună sirena ambulanțelor, 
ambreiate de criticii literari, 
în curtea clinicilor de binefacere. 

Este un fel de tensiune în mine, 
când scriu. 
Privesc în jur, 
să nu fiu racordat 
la vreo rețea de electricitate. 
Dacă se întrerupe curentul, 
nu mai pot vedea pagina, 
deși într-atât s-ar cuveni 
să fiu familiarizat cu propriile idei, 
încât ar fi adecvat 
să le aflu traseul, oricum. 

Emisfera dreaptă a creierului tău
era atrasă de dictatură și protejată 
de Marcus Antonius și de alți simpatizanți. 
În sinapsele emisferei stângi, 
pitită și gingașă,
trona republica, 
dar nu și uneltirile lui Brutus. 

Grație focului din inimă, 
celor patru valve ale ei arzând, 
sângele curgea, uimitor de repede
în pieptul tău, 
astfel că, 
în urma loviturilor viclene de pumnal,
istoria întreagă,
după idele lui martie, anul 44 a. Chr.,
a fost însângerată. 
De atâta sânge, 
Rubiconul se îneca adesea. În timp, 
numai amintirea cavaleriei tale 
i-a limpezit undele. 

S-au bătut monede 
cu partea stângă a profilului tău, 
pentru a fi la vedere,
pentru eternitate, 
uneltirea contemporanilor. 

Ai cunoscut farmecul paginilor lui Cicero. 
Nu ai fost iertat de bunii zei ai Romei,
pentru scurta coborâre a minții
în celulele dragostei. 
Cupidon a stins,
cu o singură suflare, 
flacăra rațiunii tale, 
singurul opaiț aprins
în catacombele din epocă. 

Eu am văzut răni mai întâi ușor de vindecat, 
devenite, apoi, incurabile, 
din cauza unei încăpățânate neglijențe. Dar ne place
să culegem florile pe care Venus le-a semănat pentru noi
și, apoi, să ne zicem, în fiecare zi: va mai fi timp și mâine. 
Totuși, o flacără surdă circulă în venele noastre, 
flăcări ascunse se târăsc în inimi, în vremea aceasta.
Și arborele otrăvitor își înfige rădăcinile mai profund.
Dacă, totuși, momentul aplicării remediului a trecut, 
dacă amorul a îmbătrânit în sufletul, asupra căruia 
a pus stăpânire, 
dificultăți mari vin să împiedice vindecarea.
Deci, dacă mă cheamă, prea târziu,
alături de cel bolnav, 
nu este acesta un motiv să-l abandonez? 
Eroul, fiul lui Pean, nu ar fi trebuit să ezite o clipă 
să înlăture partea tocmai unde fusese rănit.  
Cu toate acestea, se spune, 
el nu a fost vindecat deloc
după aceea și va grăbi căderea Troiei.
Vă sfătuiesc să diminuați răul încă de la naștere. 
Acum, eu vă ofer ajutoare lente și târzii. Luați-le, 
dacă puteți, 
să stingeți incendiul încă de când începe să se dezvolte 
sau de când începe să slăbească, 
prin propriile sale violențe.

Scuturați jugul căruia îi trebuie o zi să vă rănească. 
Înfruntați răul încă din faza de început. 
Remediul vine mai târziu,
atunci când acest rău s-a întărit, din cauza delăsării voastre. 
Îndrăzniți, deci, și veți fi repede vindecați: 
dacă nu sunteți pregătiți astăzi, 
cu atât mai puțin veți fi mâine. 
Amorul este fertil în pretexte,
el găsește un aliment în întârziere.
Ziua cea mai apropiată este, deci, 
cea mai convenabilă pentru a proceda 
la distrugerea amorului nefast. 
Voi vedeți puține fluvii,
largi încă de la izvoare. Cea mai mare parte 
se amplifică, datorită tributului pâraielor 
care se varsă în ele. 
Eu am văzut răni, mai întâi ușor de vindecat,
devenite, apoi, incurabile, 
din cauza unei încăpățânate neglijențe. 
Dar ne place să culegem florile pe care 
Venus le-a semănat pentru noi.  

(Va urma)

Te invoc, divin Phoebus, tu, inventatorul medicinei și al poeziei,
fii profesorul meu! Poet și doctor pe rând,
eu cer ajutoare. Nu ești tu zeul tutelar al acestor două arte?
Când lanțurile nu sunt încă destul de bine strânse
și voi vă căiți că iubiți, opriți-vă de la primii pași!
Înăbușiți în fașă acest rău care se naște 
și care încă de la intrare este nociv.  

Totul se șterge cu timpul; timpul omoară motivele,
el schimbă iarba fragedă în spice fertile. 
Acest arbore, ale cărui ramuri răspândesc asupra trecătorilor
o umbră vastă, 
nu a fost, atunci când a fost plantat, decât un mic răsad.
Atunci, putea fi ușor smuls, dar acum, 
când este în deplinătatea forțelor sale, 
se sprijină netemător pe puternicele sale rădăcini.
Îndrăzniți să vă întrebați inima care este obiectul dragostei voastre
și scuturați jugul care vă va răni într-o zi. 

(Va urma)

Cu tot disprețul Filomelei, Terra - grație mie - 
nu ar fi meritat deloc, printr-o crimă,
să fie transformată în pasăre.
Dați-mi pe Fașina ca elevă și ea va înceta 
să iubească un taur, 
dă-mi-o pe Phaedra și flacăra sa incestuoasă 
se va stinge; încredințează-mi-l pe Paris
și Menelau o va păzi pe Elena și Troia nu va cădea 
în mâna grecilor. 
Dacă neîndurătoarea Scylla ar fi citit versurile mele,
capul tău, o! Nisus, și-ar fi păstrat părul său fatal de purpură.
Urmați-mi sfaturile și barca noastră și pasagerii săi 
vor călători în siguranță, spre port. 
Atunci când vă încearcă dragostea, 
trebuie să-l citiți pe Ovidiu,
același Ovidiu pe care trebuie să-l citiți astăzi.
În fiecare îndrăgostit nenorocit, 
eu văd un client. 
Însoțiți, deci, eforturile acestuia, 
care vrea să fie răzbunătorul vostru. 

(Va urma) 

Adesea, pământul produce ierburi bune și dăunătoare.
Lângă trandafir, crește și urzica. 
Lancea lui Ahile cicatrizase rana 
pe care ea însăși o făcuse fiului lui Hercule. 
Frumoase tinere, preceptele mele - vă avertizez - 
sunt la fel de potrivite pentru voi,
ca și pentru iubiții voștri; eu dau arme ambelor părți.
Dacă, printre aceste învățături, sunt unele, 
a căror folosință nu vi se pare necesară, 
exemplul pe care vi-l voi oferi va putea foarte bine
să vă instruiască, iată scopul util pe care vi-l propun. 
Phylis ar fi trăit, dacă eu i-aș fi fost magistru
și dacă ea a mers de nouă ori pe malul mării, 
ea s-ar fi întors mult mai des. 
Didone muribundă nu a văzut, de la înălțimea palatului său, 
flota troienilor, pusă în mișcare 
și disperarea nu ar fi opus deloc o mamă denaturată 
copiilor ei, 
care vărsa, astfel, propriul sânge, 
pentru a se răzbuna pe un soț trădător. 
(Va urma)

Torța ta merită mai mult decât să fie făcută
din aviditatea focurilor funerare. 
Astfel - asta-i pledoaria mea. 
Cupidon mișcă aripile aurite și-mi spune: 
„Termină scrisul pe care l-ai proiectat!”. 

Veniți la lecțiile mele, tineri decepționați, 
ale căror iubiri au fost trădate, 
în orice fel. 
Aceeași mână vă va aduce rana și leacul. 
Pământul hrănește ierburile salutare,
în același timp, cu buruienile otrăvitoare
și urzica se înalță, alături de trandafir. 
Aceeași rană, 
pe care i-o făcuse fiului lui Hercule, 
sulița din lemn a lui Pelion,
din dragoste o cicatriza. 
Dar tot ceea ce eu spun băieților,
vă privește și pe voi, tinere fete, 
credeți-mă!
Aici, se dau arme celor două tabere. 
Dacă folosirea în sine nu vă convine, 
voi, transpunând modelul în practică, 
veți înțelege lucrurile. 
Desenul util pe care-l schițez 
este cuprins de flăcări crude
și sufletul nu va mai fi sclavul drogului său.

(Va urma)