„Când m-am hotãrât sã diversific temele
pe care le-au tratat cei mai îndrãzneți fiosofi greci,
alãturi,
încrâncenați și siguri pe traiul lor,
unii, din culpa îngrijirii și a mãsurii în preocupare,
vor scrie despre dezacordul cu propria inimã,
atribuindu-mi-l exclusiv; alții, cu aplecare la oral,
vor declama impresii despre natura în rang inferior.

În al doilea rând,
sprijinindu-mã pe autoritatea imboldului vetust,
voi diminua,
pe cât posibil departe de mãști,
conflictul de virtuți.
Voi reclasifica, dupã opinii ample,
de la Aristippus încoace, pe toþi cyrenaicii.
Decurge din plãcere, indiferent de felu-i,
forma înțeleasã a gestului de pace.

Finala destinație în trai a cailor este pãscutul?
Umbletul acestor animale,
grele de nesaț,
este insuflat de zei, anterior istoriei trapului.

Cine aduce aminte despre manopera creatorului sãu,
în aparențã de curs sau de atitudine?

În rãscrucea de sânge a Imperiului,
mijește nisipul de barbã roșcatã”.