Când îți va suna ceasul,
sufletul umblă,
cu viteza luminii, 
prin cosmos, 
către lumea de apoi. 
Despuiat de identitate,
este prins, din goană,
de mâna îngerului ocrotitor,
ca torța este dus la judecată...

Dezamăgirea cade ca ștampila 
pe suflet, 
fiindcă, 
pe unde hălăduiește, 
doar faptele bune 
i se iau în seamă. 

-Păi să vezi
că am fost și eu cineva 
în viață...
-În adânc,
ai fost împovărat
de invidie, de răutate
și de ținte scabroase... 
-I le-am mărturisit preotului.
-Dar 
(la poarta raiului,
Sf. Petru continuă a-i replica)
nu te-ai lepădat de humus.
Te văd, suflete, ciuntit 
și nedemn să intri 
în paradis. 
Așteaptă! Poate efectul
faptelor bune 
se propagă în lumea întreagă
și voi mai auzi rugăciuni 
pentru tine, 
în bazilici. 

(Va urma)