Un meșteșugar nocturn 
a bătut flori în crengile de prun. 
Ciocănelul de abur s-a auzit, prelung.

Altul a pus farmec în gâturile păsărilor,
însoțit de un amic, dăruit 
cu arta de a le fi ascuțit glasul. 

La fel, 
în orele noastre, 
îngerii detașează, din sufletul lor,
stări de bucurie sau de melancolie,
pentru a le trăi noi -
ei stau, la poarta raiului,
în șiraguri. 

Din colțul tău, 
ai zice, despre cosmos,
că este un piept viteaz,
care poartă scutul minunilor, 
cu mândrie, 
când, de fapt, coliziuni
și explozii rezidă în sine. 

Totul este aparență...
De ce nu ar fi poemul meu 
o suprafață lină
a adâncului în dezbateri, mereu?