Romanul Trei femei, cu mine, patru (Editura Cartea Românească, 2023, 560 p.) de Hanna Bota este o adevărată saga (precum Forsyte Saga de John Galsworthy sau Familia Thibault de Roger Martin du Gard), începută „cu trei vieți mai în urmă” și compusă din: Prolog, Cartea întâi. Sub semnul tăcerii, Cartea a doua. Sub semnul plecării, Cartea a treia. Sub semnul hipnozei și Epilog.

Construcția subiectului este realizată în manieră modernă, similară celei pe care o adoptă Camil Petrescu în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război: primele pagini sunt despre un eveniment care pare a se desfășura sub ochii noștri, într-un timp și spațiu anume – precum prim-planul în cinematografie, apoi se prezintă monografic destinul familiei. Astfel, romanul se deschide cu o scenă tragică, înmormântarea Anei, mama Florei. Nararea folosită este în stilul unor flashbackuri ale fetei atunci când devine adultă și își amintește de acest moment nefast, care se constituie într-un prilej de introspecție și de reconciliere a pierderii. Sunt evidențiate gândurile, emoțiile și modul în care înțelege evenimentul în diferitele etape ale vieții, fiindcă perspectiva asupra episodului s-a schimbat, odată cu trecerea timpului și experiențele trăite, dar, la fața locului, Flora (care avea cinci ani) este nedumerită, confruntându-se cu durerea, sentiment despre care nu știe mare lucru: „Când atinse cu buricul degetului obrazul alb , simți că era rece și țeapăn, nimic din ceea ce știa că trebuie să fie obrazul mamei. Și tăcea. Tăcerea aceea o înfricoșa, mama nu tăcea niciodată când îi punea mâna pe obraz, ci șoptea ceva drăgăstos sau cel puțin zâmbea”.

În prima carte, Hanna Bota prezintă destinul familiei Dezmereanu („dezmerean” – o aluzie pentru cel care s-a îndepărtat de păcatele lumii, apropiindu-se de credință), al cărei cap, Ianoș, fost combatant pe frontul Primului Război Mondial, devine exclusivist în materie de lectură („nu mai citea decât Biblia”) și extrem de tăcut, fapt pentru care se formulează, aproape cu umor, una dintre concluziile primei cărți, anume că Ana a murit din cauza tăcerii – așa circula o vorbă prin sat. Subtitlurile secțiunilor cărții au câte o morală. Astfel, cartea a doua este marcată de motivul plecării.

Distins cu premiul revistei „Apostrof”, romanul Trei femei, cu mine, patru („Dar cartea asta e prea puțin despre mine, aici e vorba despre Flora, despre Ilona și Haloma, trei femei, trei generații, trei moduri de a trăi) „are o poveste importantă de transmis, are ceva de spus și nu e doar un pretext pentru a epata publicul diletant” – scrie Răzvan Voncu, pe coperta a patra.

Spre deosebire de proza tradițională (cu care are în comun „arta de a înfățișa cazuri morale, fără a ține discursuri moralizatoare” – observă Răzvan Voncu), unde omnisciența este desăvârșită, în romanul lui Hanna Bota este vizibilă o limitare a omniscienței, fapt care are ca efect apariția, la nivelul textului, a personajului – martor, chiar Hanna, de la cartea a doua înainte („În vara anului următor, Flora a născut o fată, i-a pus numele Hanna. M-a născut pe mine, adică”).