Tot scriind despre Diogene, 
m-am identificat, fără să-mi dau seama, 
cu niște probleme prin care a trecut marele filosof. 

Acum vreo trei nopți, 
am visat că eram prins de pirați. Da' stai, 
că în viziunea aceasta, 
mai întâi îi arătasem unui negustor o carpetă (seamănă cu un covor persan, da' avea țesută harta unei țări europene). 
Îl întreb pe negustor: „La cât o evaluezi, boss?".
Și el, hotărât, zice: „La trei mii de euro!".
Bine, îi replic, dar n-am apucat să mă bucur prea mult, 
că pirații, care tocmai se perindau prin talciocul oniric, 
mă auziră și mă urmăriră pe vaporul unde începeam să navighez 
spre țara de pe carpetă. 
Ăștia mă interoghează direct: „Cine te însoțește?". 
Și eu le răspund: „Diogene, boss!" și deodată, schimbă foaia.
Nu știu cum ar fi continuat,  
pentru că telefonul îmi zbârnâia lângă ureche. 
Eram sunat de L. F., care mă întreba 
dacă mai sunt fan Balzac: „Am văzut, la un anticariat, Moș Goriot – copertă groasă, beton – și m-am gândit să ți-o dăruiesc, de Sf. Nicolae”.

Cât a durat, acest vis m-a apropiat de personalitatea unui om (excepțional) care a trăit acum două milenii și jumătate. 
Evaluarea carpetei bej m-a dus cu gândul la mercantilismul specific protagoniștilor din Așii amanetului, program tv.