VISUL (DE NOAPTE, AVUT, ÎNSĂ, ÎN PLINĂ ZI)

Tot scriind despre Diogene, 
m-am identificat, în subconștient,
cu unele probleme întâmpinate de marele filosof.
Astfel, în urmă cu vreo trei nopți,
am visat că am fost prins de pirați,
după ce, anterior, tot în vis,
arătasem unui negustor o carpetă
(asemănătoare unui covor persan)
care avea țesută harta unei țări europene:
La cât o evaluezi? l-am întrebat pe negustorul din vis.
-La trei mii de euro! – a fost răspunsul, rostit ferm, tare,
astfel încât, în talciocul oniric,
am fost auzit de către pirații care m-au urmărit
și pe vaporul pe care începusem să navighez
spre țara desemnată pe carpetă.
-Cine te însoțește? – m-au interogat pirații.
-Diogene! le-am răspuns, fapt care le-a schimbat atitudinea.
Nu am mai avut parte de continuare,
întrucât telefonul zbârnâia lângă mine – eram sunat de L. F.,
care, la rându-i, m-a întrebat dacă mai sunt fan Balzac:
„Am văzut, la un anticariat, Moș Goriot – copertă groasă, rezistentă etc.
și m-am gândit să ți-o dăruiesc, de Sf. Nicolae.

Atât cât a durat, visul m-a apropiat de personalitatea unui om (excepțional)
care a trăit acum două milenii și jumătate,
iar evaluarea carpetei bej, de spiritul mercantil al protagoniștilor
programului Așii amanetului, program tv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *