Înălțimea plopilor era bătută de aceea a stării mele de bine... Am stat pe scaune, lângă trăsură, în timp ce apa de la jgheab cădea în fărâme de pe botul cailor...
Eminescu sublimase o asemenea situație de întâlnire, mult mai înainte, în versuri pe care eu ți le rosteam, dar voiam ceva al meu, pe care l-am manifestat printr-o îmbrățișare atipică, strângându-ți picioarele cu ale mele, simțind vigoarea coapselor tale.
Habar nu aveai de imboldul meu erotic. Sau poate mă înșel? Atât de bine să fi mascat faptul de a-mi bănui trăirea, prin apetitul pentru înghețată, care avea și ea un rost, de a ne fi coordonat întâlnirile, de a le fi legat, în gustul ei, ca pe mărgele, încât să mă fi supus solitar săgeților lui Amor?
O! Și mai veneau și oameni însetați, la cișmea, să ia apă în carafe. Ne dădeau binețe.
