Au trecut automobile, 
pe lângă maldărul de frunze, proptit în șanț. 
Suflul mișcării a ridicat una în văzduh;
care, văzându-se sus, exclama, 
în setul de nervuri, 
ce perspectivă urbană avea dinainte 
și hai și ea să o colinde! 

Pentru prima dată, 
frunza se depărta de pomul care o zămislise din nimic 
și vâjâia pe la capul mirat al unui copil, care, în joacă, 
i-a dat o palmă peste față: impactul a răsucit-o 
și a devenit frunza mai atractivă prin dinamica deprinsă - era fluture în zbor, dar copilul, fără să vrea, a sfărâmat-o, 
în dorința de a o lega de sfoară și de a o înălța, 
cum știa el că a făcut mai înainte, 
cu un zmeu de pânză albastră, cu stanțe de roz și maro... 

Nervurile rămase din structură străluceau în soare, 
fâșâind ca niște fițuici, 
uitate de școlari pe culoarele vesele ale păcii mondiale.