Hai să fugim la țară!
Departe de tumultul cetății,
voi adormi, ascultându-te, asemenea unui murmur divin.
Vorbele tale vor răsturna Carul cosmic.
Vom vedea Zburătorul
prinzând stelele de coamă
și repunându-le la locul lor,
dar tu, cu șoapte, le vei împinge mai departe,
ca într-un joc.
„Oh!", ai menționa, „s-a lăsat noaptea!"
„E doar un înveliș", aș răspunde eu.
Tu, din întâmplare,
m-ai trezi
și cu voce înceată
ai spune că pe pământ putem crea un rai, dacă vrem.
„Cum să nu?" aș sări în picioare,
„Acum, punem o cărămidă, mai la vale”...
„Hai lângă apă”, aș continua,
„unde șuvoiul susură
și căprițele se adună, ca o turmă a lui Pan.
Of! ce m-aș distra,
să te văd alergând după iezii neastâmpărați,
tu, asemeni unei stăpâne,
i-ai aranja cu blândețe,
ca pe bibelouri, lângă măicuțe”.
FRUMOS! FELICITĂRI!