Televizorul Orion are o carcasă de lemn, dată cu lac. Ecranul e mărginit parcă de un cearșaf alb, în care se turtesc gloanțele trase din puști solemne de către șerifii răsfățați — pentru a nu ieși din film și a ne răni pe noi, cei care ne uităm la eroii în asalt pentru pământul american.
Cu mâna, am încercat să dobor câte un indian de pe cal, pentru a nu-l mai urmări pe John Wayne, dar mă oprea ecranul de protecție, pe care-l mai ștergeam, când se aburea de la mâncarea de pe foc a cowboy-lor, care făceau popas lângă pădurea agățată de o lună bleagă.
În sinea mea, speram să-i uimesc pe cei prezenți, copiii din mahala, veniți la film și ei, cu intervenția mea și să exclame: „Ah! Ești mai tare decât orice dușman de pe globul planetar!”