Pe creste, 
ne hrănim ca vulturii, cu puținul bucatelor,
dar nu ne mai săturăm de zbor. ..

Rostești simboluri, 
care deschid porțile sufletului tău. 
Am auzit cuvântul „tristețe" 
și am început să gravitez în jurul stării;
degeaba, aruncai lemne pe foc,
pentru a crește vâlvătaia, în pustiul munților,
fiindcă pe mine nu mă mai puteai scoate din golul cosmic
și nu sunt nici astronaut, 
să sper să mă întorc la navă, 
nici familiar inimii tale, 
pe care așteptam să o cunosc pe îndelete, 
lângă susur de ape. 

Aștept alt cuvânt, 
care să mă depărteze de moft 
și umbra lui să-mi fie strajă.