„Bună!" - ai rostit.
Deodată, am auzit, în gând,
cum porțile s-au dat la o parte.
Pesemne, și eu, în explorare, eram duh călător,
după asemănarea cu Dumnezeu,
dar această idee,
dacă aș fi înălțat-o ca pe zmeu,
ar fi dus la mânia celui din cer
și am ascuns-o, în haine.

Cu o fițuică la piept,
pluteam prin lumea ta,
ale cărei temelii erau fixate pe bunătate.
Mai multe nu puteam zări.
Mă aflam în permanență la intrare.
Aștept altă vorbă, de-a dreptul călăuzitoare!