​Lângă o pâlpâire de pădure,
picotesc maeștrii veniți cu șevaletul
să prindă în culoare, de-a lungul zilei,
arderile din soba fără horn a toamnei.

​I-am trezit în miez de noapte — visau
prea mult la nemurire —
când, cu mâna dusă la frunte,
îi privea luna de pe șine. 

Ei, cu Matisse model 
ori Gauguin, 
n-au observat deloc 
locomotiva stelelor...

​M-a rugat Bendis însăși, 
coborâtă din fum,
să trag semnalul de alarmă pe drum...

Văzând că pictorii vremii 
nu sunt deloc vrăjiți 
de propria ei jucărie, 
a îngăduit pe fugă 
să fie refăcută...

Din vuietul vechi de vagon, am trezit
un colț de lumină purtat la infinit,
iar pe bancheta de-alături, din vis,
stătea tocmai Matisse.

Mă privea-n tăcere, cu zâmbet de-azur,
împărțind cu mine același tur.