Văd o fotografie 
din Bucureștiul monarhic – reclamă 
la o expoziție 
care se va deschide în curând.

Un tânăr lungan, 
îmbrăcat în haine militare, 
în fața unei tinere elegante... 
Unde vor fi fiind trupurile lor 
astăzi? 
Vor mai exista oasele lor undeva? 
Viermii grași care s-au hrănit din ei, 
sub pământ, 
înseamnă că au dus mai departe viața lor, 
la un nivel derizoriu, 
că le-au fost expresii macabre 
ale transformării? 

Dar trupurile lor i-au trădat, 
precum pe toți: 
ele au îmbătrânit, 
nu cineva din exterior 
le-a adus în plasă oboseală. 

Moartea a venit de pe-o zi pe alta, 
ca o bătaie a inimii 
care avertiza întregul corp 
că a mai trecut o zi... 

Sigur, nu au băgat de seamă, 
prinși cu problemele zilnice ale traiului, 
care erau vizibile și concrete, 
pe când un rid pe chip venea 
de la zâmbetul repetat 
în fața aceleiași chestiuni.