2 decembrie, 2020

Trandafiri în ger

Este ger… La fiecare pas făcut prin casă, mă întreb, în sine-mi, când a mai fost o altfel de temperatură joasă, pentru că eu nu-mi amintesc…

O pisică străbate în goană curtea, se duce înspre garaj, să-și facă probabil un culcuș în pătura groasă pe care am lăsat-o acolo fără scop.

Am încercat să ridic paharul de ness de pe măsuța de sticlă și nu am reușit să-l desprind. Nu am forțat, de teamă, evident, să nu ridic masa cu totul, ca Atlas planeta în cosmos.

La revenirea în living, m-am uitat, încă o dată, pe mesajul de la soră-mea în care-mi menționa emoția pe care i-a trezit-o povestirea mea de ieri despre Aurelian Dinculescu.


De câte ori îmi acopăr tălpile cu pătura, îmi amintesc de mama Ioana: iarna, cum stăteam întins în pat, venea la mine cu o țiglă încinsă în cuptorul sobei și mi-o așeza la tălpi: „Așa, mumă, să te încălzești!”. Eu mă rușinam de gestul ei, care părea al unei sclave, protestam pe marginea ideii care mă angoasa și nu o puteam rosti, dar bunica insista și, într-un fel, gesturile ei de atunci au ajuns în această pagină, într-un colț de perenitate și de distribuire către oricine are ochi să vadă istorii care aparțin și lor.


Nu am mai purces la nimic semnificativ. Sau poate da: recitesc Memento mori și analizez altfel poemul, nu mă las până nu elucidez vers cu vers gândul și starea lui Eminescu. De asemenea, observ că pe doi decembrie s-a născut N. Labiș. Este incredibil, dar în septembrie, m-a sunat un tip care-mi cerea o opinie despre romanul său din manuscris. Când mi s-a prezentat, mi-a spus din prima că a fost îndrăgostit de sora lui N. Labiș care i-a fost profesoară de limba română în gimnaziu sau în liceu, iar cu o zi înainte, privisem la tv. emisiunea Profesioniștii în care era invitată chiar sora poetului despre care aveam impresia că s-a rezervat în durerea ei imensă, nicidecum de a mai fi avut capacitatea de a fi predat, o vedeam așa, distrusă de suferință, plângând mereu în urma fratelui.


Din curiozitate, recitesc poeme de Labiș să văd ce îndreptățire au avut cei care afirmau că va fi „al doilea Eminescu” și ce anume din această lirică îl inhiba pe N. Stănescu, ei fiind total antagonici. N. Labiș mai degrabă tradiționalist, dar impresionant prin sensibilitatea rară și factorul autobiografic, pe când N. Stănescu – modern și genial, mereu în expansiune, în special prin Olimp, pregătit să ne șoptească despre Hera sau despre ceea ce ochiul zeiței intrigante a zărit pe pământ și s-a apucat ea de acolo de sus „să socotească”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *