6 februarie, 2021: Întâmpinarea primăverii

Altădată, sosirea primăverii avea, pentru mine, magie, adulmecam aerul, ca un dulău, cu foame de starea de bine. Cum Dumnezeu ne-a dat duh, suflam și eu peste cerbul încrustat în mărțișor, prins cu boldul în rever – mă așteptam să-l văd sculat în picioare, alergând și boncănind îndelung, printre crengi.

Firul alb-roșu, purtat la încheietură, atenua vrăjile, puternice în această perioadă a anului.

Cocoșeii de porțelan alb scoteau, din gușa roșie, cântece măiastre, care-mi păreau, fiindcă numai eu le auzeam, mai sonore decât sculptura lui Brâncuși (Cocoșul, 1949). Peticul artizanal de sub ei, deși-l neglijam în restul anului, era mai viu decât orice scoarță oltenească, țesută în mânăstiri sau ilustrată în ulei de Țuculescu.

Nu-mi mai păsa de răutatea nimănui, în timp ce mă uitam în zare. „Miroase a primăvară!” – am auzit, lângă mine, pe cineva spunând. Cu vorba aceea, aparent fără noimă, a rămas, în amintirea mea, băiatul popii. Nu i-am răspuns, fiindcă atenția îmi era atrasă de unghiul călător al păsărilor care aduceau soarele în zbor, din țările calde.

O barză pe stâlp depășea maiestuozitatea soclurilor eline, iar în ciocul ei, intuiam șopârla murind.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.