6 februarie, 2021: Întâmpinarea primăverii

Altădată, sosirea primăverii avea, pentru mine, magie, adulmecam aerul, ca un dulău, cu foame de starea de bine. Cum Dumnezeu ne-a dat duh, suflam și eu peste cerbul încrustat în mărțișor, prins cu boldul în rever – mă așteptam să-l văd sculat în picioare, alergând și boncănind îndelung, printre crengi.

Firul alb-roșu, purtat la încheietură, atenua vrăjile, puternice în această perioadă a anului.

Cocoșeii de porțelan alb scoteau, din gușa roșie, cântece măiastre, care-mi păreau, fiindcă numai eu le auzeam, mai sonore decât sculptura lui Brâncuși (Cocoșul, 1949). Peticul artizanal de sub ei, deși-l neglijam în restul anului, era mai viu decât orice scoarță oltenească, țesută în mânăstiri sau ilustrată în ulei de Țuculescu.

Nu-mi mai păsa de răutatea nimănui, în timp ce mă uitam în zare. „Miroase a primăvară!” – am auzit, lângă mine, pe cineva spunând. Cu vorba aceea, aparent fără noimă, a rămas, în amintirea mea, băiatul popii. Nu i-am răspuns, fiindcă atenția îmi era atrasă de unghiul călător al păsărilor care aduceau soarele în zbor, din țările calde.

O barză pe stâlp depășea maiestuozitatea soclurilor eline, iar în ciocul ei, intuiam șopârla murind.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *