Despre Emilian Mirea

Am aflat, cu tristețe, despre moartea fulgerătoare, a poetului Emilian Mirea.

L-am cunoscut în anul 1985, pe vremea când era student la Agronomie, iar eu, elev în clasa a IX-a. Venise, însoțit de Ion Buzera, la o ședință a cenaclului „Alexandru Macedonski”.

Cu mustăcioară și ochi blajini, Emilian Mirea era un personaj dickensian, cel puțin așa l-am perceput (atunci, în 1985, la cenaclu). La finalul ședinței, cu vocea lui mediană, a citit câteva poeme, dintre acelea care-i aduseseră un premiu. Din zestrea stihuitoare, un cuvânt părea a fi cheia: „marasm”, cuvânt pe care-l pronunța aparte.

L-am revăzut mult mai târziu, prin 2006 sau mai încoace. Emilian era profund afectat de experiența avută la o asociație: refuzase, susținea cu fervoare, să semneze niște acte ilicite, fapt care l-a pus în conflict cu persoana care direcționa respectiva grupare. Astfel, decât să se supună unor ordine inadecvate naturii lui cinstite, a preferat să părăsească asociația, dar fără a se fi dat bătut, întrucât, ambițios din fire, a intrat într-un circuit îndelungat al proceselor (pe care le-a câștigat, într-un final – așa am înțeles).

În anul 2017, am fost premiați de către Uniunea Scriitorilor, filiala Oltenia, pentru cărțile care ne apăruseră în anul precedent. Emilian chiar a stat lângă mine și-mi relata (ceea ce avea să afirme la microfon, când a intrat, efectiv, în posesia diplomei): „Acum douăzeci și cinci de ani, Marin Sorescu mi-a acordat un premiu. Sper ca, peste alți douăzeci și cinci de ani, să fiu premiat, încă o dată, de către Uniunea Scriitorilor”. Vorbele erau cu dublu sens, dar marcate, în substrat, de același marasm care i-a definit, într-un fel, destinul. Totuși, în acel moment solemn, avea încredere deplină că va apuca să trăiască măcar numărul de ani declarați.

Vita brevis, ars longa!

P.S.

De curând, am scris despre Ioan Anastasia, poet și om deosebit, care a lucrat la Arhivele Naționale. Din curiozitate, am navigat pe Google, să văd cine își mai amintește de Ion. Bineînțeles, singurul care-l evocase era jurnalistul Emilian Mirea (într-un articol recent).

4 comentarii la „Despre Emilian Mirea”

  1. Așa l-am cunoscut și eu. Un om de mare cinste și vertical. Am participat și la lansarea unei cărți, a distinsului Emilian Mirea, *Metafizică, la Biblioteca Județeană, acum un an și jumătate.

  2. Multumesc frumos Dan Ionescu ca iti amintesti de fratele meu Emilian. Cred ca acolo unde este simte caldura sufleteasca cand cineva se gandeste la el!

    1. Nicoleta, sunt impresionat, aproape tulburat de mesajul tău.
      Am scris textul, imediat ce am aflat de tragedie, dar sunt mult mai multe de spus despre Emilian, ca om și poet. Reacțiile celor care l-au cunoscut au fost extraordinare (ale celor cu care am discutat ieri, alaltăieri, la telefon).
      Emilian ținea foarte mult la tine și vorbea des despre tine.

  3. Emilian știa să fie un bun coleg în filiala Craiova. De când a semnat editorialele în Ediție Specială, ne-a promovat pe fiecare. Ne-a fost alături la festivitatea unor lansări, trăind bucuria momentului cu onestitate . Impreună cu el am jurizat un important concurs de poezie. Îmi pare atât de rău! Dumnezeu să-l ierte!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *