Cursul despre Kafka (1986, în tabăra de la Victoria, curs la care mă înscriu) este ținut de Florin Iaru, despre care se spune că „este specialist în Kafka”.

În sală, la o masă rotundă, iau și eu cuvântul: „Înainte de a muri, Kafka i-a cerut prietenului său cel mai bun să-i ardă scrierile, dar acesta nu l-a ascultat”. Specialistul în Kafka mă contrazice: „Nu este adevărat. Nu am auzit despre așa ceva. De unde știi?”.

Citisem Procesul de Franz Kafka. Urmam un profil de filologie și-mi propusesem să lecturez toți laureații Premiului Nobel pentru literatură.

Ezit să-i răspund, fiindcă am rețineri să nu-l discreditez pe specialist în fața celorlalți, însă el insistă și nu am încotro: „Am citit în Prefață”. El mă combate în continuare și mie nu-mi vine să cred că el nu a găsit un asemenea amănunt în Prefața cărții. Este superficial. Astăzi, de câte ori îl văd la televizor, schimb canalul, pentru a evita să retrăiesc, într-un fel, momentul acela al descumpănirii din parte-mi, cum un pretins cunoscător al operei lui Kafka nu reținuse un lucru atât de vizibil, scris într-o biată prefață și cum s-a zbătut să-mi reprime intervenția. De asemenea, stilul precipitat și nesigur de a se exprima pe seama unei teme este neschimbat, precum în acel an, 1986, când l-am întâlnit în tabăra de creație.

Florin Iaru mă ține minte… Într-o discuție (tot în 1986) – ne-a strâns pe toți de la curs, într-un cerc, la iarbă verde – și ne întreabă care este poetul nostru preferat, poet român. Toți dau nume la modă, predominant fiind (pe bună dreptate) cel al lui Nichita Stănescu. Pentru a se auzi și alt nume, eu rostesc: „George Coșbuc”. Am în vedere excelentul volum Balade și idile, volum extrem de modern și în prezent. Florin Iaru strâmbă din nas, ca un puști răsfățat și pistruiat… Țin în mine dezamăgirea, nu-i dau drumul prin vorbe, pentru că nu are niciun rost, dar sunt sigur că optzecistul fandosit nu a citit Balade și idile și nici nu și-a dat seama că Iliada și Odiseea sunt traduse de George Coșbuc.

(Va urma)