Ilustrata

Din tabără (Pădurea Verde, 1987), am expediat o ilustrată profesorului de matematică, domnului Badea, pe care îl cunoșteam așa și așa…

În toamnă, la începutul școlii, în timp ce traversam coridorul, îndreptându-mă către scări, domnul prof. Badea m-a strigat. M-am oprit. A venit la mine și mi-a spus: „Îți mulțumesc pentru vedere. Mi-ai trimis exact bulevardul pe care mi-am petrecut cea mai frumoasă perioadă din viața mea, din studenție”.

Cuvintele dumnealui m-au impresionat: eu însumi îl vedeam, cu ochii minții, hoinărind pe acel bulevard.

Slăbuț, cu părul cârlionțat și energic, dând impresia că este gata să se apuce mereu de treabă, domnul Badea ne povestea, la o oră, ce înseamnă pasiunea, se referea la dumnealui: „în pauze, mă întâlneam cu alți colegi și făceam calcule cu nuiaua pe nisip”. Imaginea era similară acelora din Antichitate, când Pitagora sau Euclid își verifica teorema, cam în același mod. Cel puțin, eu la ei mă gândeam, când îl auzeam vorbind pe profesor.

Ilustrata mea l-a mișcat destul de mult. De la acel moment înainte, m-a privit altfel, cu oarece recunoștință, îi evocasem, prin imaginea imortalizată pe o bucată de hârtie, o parte a tinereții, pe care nu o mai regăsea decât în gând. Într-un asemenea stadiu al nostalgiei, exprimat în cuvinte și vizibil în atitudinea meditativă, fiindcă își pierduse din energia raportării directe la algebră, presupun (astăzi, când scriu) că nu agrea prezentul pe care-l trăia. Din păcate, a murit la scurt timp, la începutul anilor nouăzeci, deși nu era în vârstă. O astfel de veste mi-a dat-o, într-un fel senin, o fostă elevă. La întrebarea mea, de ce este atât de veselă în rostirea veștii, mi-a menționat porecla pe care ei, elevii de mai târziu ai domnului Badea, i-au conferit-o, una cu trimitere la un recipient voluminos din perimetrul lui Bachus. M-a întristat porecla pe care i-au găsit-o și nici nu mi s-a părut relevantă (corectă) pentru ceea ce știam că era, cândva, domnul Badea și nu cred că se schimbase, într-un interval scurt de timp. Nu am mai vorbit cu acea fată, de care îmi amintesc vag: parcă era pistruiată. Am evitat-o, fiindcă atentase la imaginea postumă a unui om pe care eu îl apreciam.