Soare (apus prea devreme!)

În cameră, nimerisem, între alții, cu un băiat, pe nume Soare Claudiu (cred că așa îi era prenumele). Șaten, cu păr cârlionțat, cu dinți ușor de iepuraș, Soare scria o lirică de tip dadaist, oricum, destul de îndrăzneață. Era din Buzău. Am și corespondat, pentru puțin timp, după încheierea taberei.

Acum vreo zece ani, am dat de el pe Google: locuiește în Franța. I-am scris un mesaj pe email. Înainte de toate, l-am întrebat dacă el este acel Soare Claudiu din tabăra de la Victoria, din 1986. Și mi-a răspuns: „Îîî! Îîî!”. Atât ajunsese poetul în devenire, o monosilabă…. Mai puteam conversa ceva cu el? În coada acestui așa-zis răspuns, am regretat că am încercat să-l interpelez, fiindcă nu mai aveam pe cine. Scremutul său lingvistic a fost revelator pentru micimea care e.