Opinia

Într-o seară, Valentin Naumescu (era din Vâlcea, azi, este prof. la Cluj-Napoca), un tip cu umor, care scria proză SF, a venit la mine: „Hai să-i arătăm și noi textele lui Mircea Martin, să vedem ce părere are!”. Am ezitat, dar, până la urmă, ne-am dus.

Îngândurat, cu freză pe dreapta, slab și destul de tânăr (cred că avea puțin peste patruzeci de ani), căruia ochelarii îi confereau un aer intelectual, Mircea Martin vorbea puțin: mergea, alături de noi, pe alee. A apreciat proza lui Valentin (în urma verdictului, Valentin, deși mai solid, țopăia de fericire, ca într-un film SF, ca o navă în jurul planetei). Culmea, tot Valentin era interesat să-i afle opinia și asupra liricii mele. Mircea Martin a bătut cu arătătorul mâinii drepte într-o pagină: „Îmi plac versurile”, spune, și citește cu voce tare câteva, precum: „Ca o iapă despletită de plug – luna / Jos, cu umbra, ticluită de mers, / omul” etc.

Acestea au fost impresiile criticului Mircea Martin…

Ne-am întors în cameră, cu textele în mână, la fel de nedumeriți, pentru că nu se întâmplase nimic semnificativ, nici n-am fost publicați, nici măcar luna nu se mișcase, emoționată, pe cer sau în foaie, acolo unde o fixasem sub brațul literelor repezite de mașina de scris.

Acum vreo patru ani, am prezentat o carte a soției dumnealui, într-o prestigioasă revistă literară.