Gândul ca fulger

La masă, fără să vreau, am închegat o comparație inadecvată în minte și mi-am dat seama că, de fapt, gândul zboară pe unde vrea și ia, te miri de unde, personaje, fapte, situații fel de fel, astfel încât, eu, purtătorul acelei elaborări, să regret cum înfășor în același macat lucruri fără asemănare între ele. Mă întreb care este legătura gândurilor cu sufletul meu, ce anume le naște, care este cloșca lor? Văd pe dinainte, chiar dacă eu nu fac altceva decât să înghit bucatele, câmpuri de bătălie, umbre de copaci, vestale cu voci cristaline, situații formulate în cuvinte și de unde vin toate acestea, fiindcă le regret pe acelea asupra cărora trag, de moment, concluzii care nu mă reprezintă și de care mă feresc, mânându-mi gândul, ca pe bidiviu, tot mai departe, la altceva mai plăcut de drămuit.

În sinea mea, în rulajul ideilor ca furtună, pun deoparte concluziile bune asupra unor situații, despre care, însă, nu aș vorbi, niciodată, cu nimeni, fiind extravagante și fără sens într-o discuție. Sunt convins că, întotdeauna, eu știu ce este pozitiv într-un anumit context: oare fiecăruia dintre noi conștiința îi răspunde, în mod corect, la diversele întrebări pe care ni le adresăm?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.