Prezentarea volumului de lirică, Voi treceți… , volum semnat de Liviu -Florian Jianu

În cel mai recent volum, al cărui titlu, Voi treceți…, se referă la condiția poetului, de a contempla efemeritatea lumii, din colțul lui de eternitate asigurat de pagina scrisă, Liviu – Florian Jianu are consuetudinea de a-și aminti de iubitele admirate cândva și de a le închina poeme, dar într-un mod specific înțeleptului care-și asumă în continuare postura imortală, fiindu-i convenabil să le creioneze cu emoție metamorfozele în lumina anotimpurilor, precum în poemul Tangențe: „Ai – de fiecare dată – alt anotimp – în privire – / Alt palton – peste frunzele goale – / Și părul – aranjat într-o pădure de lire / Curgând ca o mare – peste palmele tale – ”. Dintre temele de bază, precum dragostea, natura și trecerea ireparabilă a timpului, una este extrem de modernă, anume interferența stringentă cu societatea. Astfel, Liviu – Florian Jianu recurge la una dintre cele mai bune arme, trăsătură a propriului caracter, causticitatea față de viciile care domină pe mulți dintre concitadinii lui. Scris cu sensibilitate, volumul este atractiv și ilustrat cu instantanee fotografice, manieră postmodernistă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *