Acum mai bine de un deceniu, în casa unui prieten, pe care-l consideram ca pe un frate mai mare, am făcut bârfă pe seama unui cunoscut. Din comparații etc., amicul meu de atunci a reținut că este vorba despre mine și m-a „vândut” cuiva care, direct sau indirect, era vizat de convorbire.

Invitat în bucătărie, am acceptat să beau o cafea. Amicul meu îmi arăta, deschizând gura, care-mi părea cât un cuptor de mare, cum se bea cafeaua, îngurgitând, simultan, bucăți de ciocolată. Explicațiile au fost însoțite de ample exerciții faciale, de râsete etc., ca mimica jucată la admiterea la teatru, în fața comisiei. Am ignorat sila care mi se făcea, fiindcă era ca fratele meu și nu se cădea să fiu nepoliticos și să nu fi deșertat conținutul ceștii, deși nodurile din gât mă incomodau, însă executam și eu un rol, al invitatului atât de apropiat (care avea să fie trădat: aveam în fața mea, pe Iuda, eu nefiind decât un om).

Mai târziu, poate la o lună distanță, când mi-au trecut pe la urechi propriile-mi vorbe, am crezut că mi se pare, fie respectivul locutor care le reproducea avea intuiție atât de mare, fie paranormalul se iniția în realitate, în niciun caz, nu puteam crede, vreodată, că am fost trădat, că propriile-mi cuvinte, cu alte semnificații, au fost luate de colo și duse dincolo, ca un vas de rufe.

După îndelungi întrebări, pe care mi le tot adresam, într-o noapte, am realizat că numai el, bunul prieten, mă putea trăda, altfel, nu avea cine; discuția aceea, pe o temă absolut banală, despre moravul cuiva născut pentru intrigi, nu mai era de purtat cu nimeni altcineva, decât cu el și aceasta, fiindcă, în atmosfera creată, am amplificat nuanțele de umor. Ochii dilatați de bucurie ai Iudei, de a fi găsit ceva inadecvat la mine, la Aristotel cel cumpătat, erau în fața mea, aterizați peste timpuri, în spatele unor ochelari.

Ulterior, i-am replicat: „Eu nici sub tortură nu te-aș fi trădat!”. Acesta a fost un episod, fiindcă au urmat altele, de o mai mare importanță. De aceea, în viață, astfel de oameni trebuie evitați: dacă te-au trădat o dată, o vor face și a doua și a noua oară, iar a-i tolera, după prima greșeală, înseamnă a face un compromis care, după sine, duce la altul și lanțul se întinde la infinit, tu devenind captivul unor frământări gratuite.