Despre câteva fotografii

Cu excepția cărții de identitate, pe care am reînnoit-o, acum cinci, poate șase ani, în rest, am pozat, pentru toate celelalte, de la buletin (1984) încoace, fără a-mi fi propus, în geacă de blugi. De asemenea, pentru diplomele de licență sau masterat, tot în geacă de blugi, piesă vestimentară pe care am preferat-o vreme îndelungată și care atestă, într-un fel, spiritul meu sportiv, pe care îl mențin în continuare.

Pentru rețele, blog și eticheta de pe frontispiciul unei edituri virtuale, am fotografii cu mine în verde, tot din întâmplare, dar ce este mai surprinzător: în fundal, se disting mereu niște ferigi (precum aceasta actuală de pe blog). Care ar fi semnificația, nu știu, însă, bineînțeles, aș putea interpreta…

Când revăd aceste fotografii, nutresc o nostalgie aparte și, imediat, redescopăr starea sufletească pe care am avut-o, fie în perioada aceea, fie în momentul în care m-am fixat în fața aparatului, manipulat de angajați guralivi.

Când am mers pentru buletin, aveam impresia că este un prilej de a afla lumea despre mine, că ies în univers, născându-mă a doua oară, cu o viziune a mea asupra lucrurilor, dobândită din cărți și din școală. Am fost invitat de o voce, fiindcă siluetă de om nu vedeam – era ascunsă după o draperie, să iau loc. După ce aproape îmi pierdusem răbdarea, a venit în spatele acelui aparat imens, de cutie de lemn, o doamnă în halat albastru, care mi-a comandat rapid cum să stau și ce să fac. Atitudinea ei m-a dezamăgit, fiindcă mă așteptam la o altfel de primire în lumea maturilor, fiind gata a-mi pierde din brațe, ca pe bibelou, bucuria de a se releva, a acelui copil care încă eram.

(Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.