Prima resuscitare din istorie

În agitația oarbă din peșteră,
ursul i-a zgâriat...
De frică, Eva aproape a ajuns abur - 
atât de mult se retrăsese 
în sine, 
din trupul scund,
până la stadiul acelui duh,
suflat de Dumnezeu 
peste lutul plămădit, 
în postava astrală. 

Pentru o clipă, 
în peșteră, 
trupul femeii a fost livid
(intrase Eva în moarte clinică, 
pe ușa temei de urs),
însă, pentru a doua oară,
Adam nu putea fi deznădăjduit 
și însingurat,
pe o planetă încă neumblată. 

Sufletul Evei călătorea înspre rai 
și a fost întrebat de îngerul păzitor
dacă mai vrea să reintre în acel trup,
care se zbătea pe pământ. 
-O, nu! Atât de ușor plutesc, din nou, 
peste nori!
-Nu poți ieși din istorie! Domnul a strigat
și de altă spaimă mai mare 
(decât aceea trăită în peșteră, jos), 
de frica de Dumnezeu, 
sufletul Evei s-a întors în pieptul ei înțepenit, 
pe care Adam, asudând tare,
apăsa cu palmele, 
în speranța resuscitării consoartei -
aveau o istorie de împărțit, 
aproape nouă sute de ani. 

Când Eva și-a revenit,
ca dintr-un vis, 
fiindcă surâdea și era senină,
ca o zi ruptă din rai, 
Adam a crezut că l-a apucat 
pe Dumnezeu de picior
și a zbughit-o din peșteră,
să cioplească un templu 
în stâncă.
(Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.