Caracterizarea lui Zoe Trahanache

Caracterizarea lui Zoe Trahanache

               Epoca marilor clasici se caracterizează printr-o efervescență creatoare fără precedent, fiind ilustrată de scriitorii Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Ioan Slavici și Ion Creangă.

            În acest context cultural, dramaturgul I. L. Caragiale este un martor cu nerv satiric al vremii lui, în cele patru comedii: „O noapte furtunoasă” (1879), „Conu Leonida față cu reacțiunea” (1880), „O scrisoare pierdută” (1884), „D ‘ ale carnavalului” (1885).

            Reprezentată pe scenă în 1884, comedia de moravuri „O scrisoare pierdută” satirizează aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată de farsa electorală din anul 1883, dar și din viața de familie.

            Zoe Trahanache, unul dintre personajele principale ale operei, este prezentată în toate momentele – cheie ale acțiunii.

Statutul social.

            Prin statutul ei social, Zoe aparține burgheziei politice de la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind singurul personaj feminin al piesei, soția venerabilului domn Zaharia Trahanache, bărbat influent politic ce conduce numeroase „comitete și comiții” în orășelul de provincie.

Statutul moral.

            Prin statutul moral, Zoe Trahanache este tipul cochetei și al adulterinei, fiind amanta prefectului Tipătescu, și reprezintă tipul femeii ambițioase, cu o personalitate puternică. Zoe exercită o influență mare asupra soțului și amantului. De asemenea, ea se manifestă autoritar față de cei din jur, care sunt conștienți de forța pe care o deține și încearcă să-i facă pe plac. Pristanda recunoaște că se află în slujba ei: „al dumneavoastră, coane Fănică, și al coanii Joițichii”, iar Farfuridi afirmă că partidul înseamnă, în primul rând, „madam Trahanache și apoi ceilalți”.

Trăsătura dominantă / două secvențe

            O trăsătură dominantă a personajului este ambiția, trăsătură care se manifestă progresiv din momentul în care își dă seama că reputația ei este în pericol.

I Scenă

            O scenă ilustrativă în acest sens este aceea în care ia inițiativa și îl trimite pe Pristanda să încerce să afle ce anume l-ar putea convinge pe Cațavencu să nu publice documentul compromițător. Când află că acesta își dorește mandatul de deputat, își concentrează întreaga forță în a-l convinge pe Tipătescu să accepte candidatura acestuia. Datorită ambiției și inteligenței ei, îl va convinge pe Tipătescu să negocieze returnarea scrisorii cu Nae Cațavencu, pe care tot ea îl eliberează, după ce prefectul, prin abuz de putere, îl arestase. Cunoscând îndârjirea prefectului, recurge la diverse strategii, folosind, în funcție de situație, un întreg arsenal de arme feminine: se lamentează, plânge, leșină, proferează amenințări. Astfel, dacă într-o fază incipientă, adoptă o atitudine imploratoare: „Fănică, dacă mă iubești, dacă ai ținut tu la mine măcar un moment în viața ta, scapă-mă, scapă-mă de rușine”, în final, când vede că nu are sorți de izbândă, amenință cu sinuciderea: „Trebuie să-mi cedezi, ori nu și atuncea mor și dacă mă lași să mor, după ce-oi muri, poate să se întâmple orice”.

A doua scenă.

            Altă scenă semnificativă pentru ambiția ei se găsește în finalul piesei. După ce recuperează scrisoarea și devine stăpână pe situație, vrea să-i dovedească avocatului Nae Cațavencu că este o femeie iertătoare și tolerantă, cerându-i să conducă festivitatea alegerilor. Îi amintește în același timp, pe un ton ironic, că „asta nu-i cea din urmă Cameră”. Astfel, nu doar că nu se răzbună pe Cațavencu, dovedind că este „o damă bună”, ci, în plus, destramă orice opoziție politică în județ, preluând puterea.  

Elemente de structură și de compoziție.

            Titlul este un element anticipator, care desemnează instrumentul șantajului politic, o scrisoare pierdută, aparent neînsemnată, dar care ajunge să producă mari răsturnări de situație.

            Satirizarea dorinței de parvenire în timpul unei campanii electorale pentru alegerea deputaților constituie tema textului.

            Caracterizarea directă rezultă din replicile altor personaje și din autocaracterizare. În acest sens, Farfuridi afirmă că „damele sunt mai ambițioase”, replica surprinzând tocmai această dominantă de caracter. Zoe însăși se autocaracterizează: „Nu ți-a ajutat Dumnezeu, pentru că ești rău; și pentru că eu voi să-mi ajute totdeauna, am să fiu bună ca și până acuma”.

            Zoe Trahanache este un personaj construit admirabil, prin intermediul căruia scriitorul satirizează tare (defecte) mereu actuale: adulterul, ipocrizia, caracterul duplicitar și dorința de parvenire într-o societate lipsită de repere de ordin politic și moral. Zoe Trahanache este o femeie puternică și inteligentă, care trăiește în corsetul social al unei epoci de tranziție către modernitate.

(688 de cuv.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *