Chiar scrierea unei liste de cumpărături permite imaginației să evadeze în mediul magazinului (de regulă, al hipermarketului) și, pentru câteva minute, cerute de plan, se instalează relaxarea (orice tensiune a rutinei se aplatizează). După cum susțin studiile actuale, mai preocupați de astfel de liste sunt oamenii maturi, pentru că tinerii accesează dispozitivele electronice, întrebuințându-le în listare. Și aceste preocupări mărunte – în viziunea acelorași studii – contribuie la calitatea generală a indivizilor, precum și la îmbunătățirea vieții intelectuale și emoționale.
Până nu demult, scrisorile asigurau legătura dintre membrii familiilor. Eu însumi, în timpul serviciului militar, așteptam, cu sufletul la gură, alături de ceilalți camarazi, sosirea furierului, care striga, de pe scările unității, numele fericiților destinatari. O bucurie mai mare nu era: de asemenea, prin lectura acelor pagini, mă deconectam, atras de preocupările alor mei și ale altor cunoscuți (relevate de rânduri). Nevoii de corespondență i se răspunde, în prezent, cu mai multă promptitudine;
(Va urma)