Despre Caesar (din traduceri)

Galia fiind liniștită, Caesar, îndată ce orânduise, a plecat în Italia, pentru a judeca principiile. Acolo, a aflat despre uciderea lui Clodius, despre hotărârea Senatului luată mai decis, ca toți tinerii Italiei să depună jurământ în comun; a hotărât să se facă recrutare în toată provincia. Aceste fapte au fost transmise foarte iute. Galii înșiși, fiind de față, plăsmuiesc diverse lucruri prin zvonuri care reclamă ca el, marele Caesar, să fie reținut în Urbe și să nu poată veni la armată, din cauza tuturor disensiunilor. Fiind ațâțați de această ocazie, cei care deja regretau anterior că sunt supuși puterii poporului roman, au început să ia decizii în mod mai liber și mai îndrăzneț, în privința războiului: au fixat întruniri între ei în păduri și în locuri retrase. Principii Galiei se plângeau de moartea lui Acconus, arătând că această nenorocire poate să ajungă la ei.

Fiind fixate între ei întrunirile în păduri și în locuri retrase, fruntașii galilor se tânguie de moartea lui Acconus și arată că întâmplarea aceasta se poate răsfrânge asupra lor. Ei remarcă șansa comună a Galiei, cer stăruitor tuturor politicienilor, cu promisiuni și avantaje, ca să facă începutul războiului și să ducă țara (Galia) de la primejduirea vieții la libertate. Mai înainte de orice, ei spun că trebuie să primeze rațiunea și nu divulgarea adunărilor lor clandestine, De asemenea, ei pretind ca ducele (conducătorul) Caesar să fie împiedicat să ajungă la armată sau să fie ucis. Acest fapt, împiedicarea lui Caesar de a ajunge la armată, ar fi ușor, pentru că nici legiunile nu ar îndrăzni, fiind absent imperatorul, să plece din tabăra de iarnă, nici imperatorul fără sprijin nu ar putea să ajungă la legiuni. În sfârșit, ei trebuie să accepte să se întreacă pe linia frontului și chiar să fie uciși, nu atât pentru a recupera gloria veche a luptelor și libertatea, cât mai ales să recupereze ceea ce a fost de la strămoșii lor.

Aceste lucruri fiind agitate, Carnuții declară că ei nu refuză niciun pericol pentru cauza comunității, iar, dintre toți, fruntașii promit că vor face război și, pentru că, în prezent, nu ar putea să se îngrijească de garanții între ei, nici ca faptul să nu fie răspândit, îndată ei cer ca deciziile să fie consfințite printr-un jurământ (pentru a nu fi părăsiți de către ceilalți, fiind început războiul) și ca steagurile de trupe să fie adunate. După aceasta, conform obiceiului lor, țin o ceremonie amplă (un ritual grav).

Când ziua a venit, Carnuții, cu conducătorii Gutruado și C., oamenii pierzându-și încrederea, semnalul fiind dat, au alergat cu toții la Cenabu și cetățenii Romani, care, făcând afaceri, se menținuseră acolo pentru cauză, între ei – C. F. Cit, un cavaler onest roman, care mersese înainte cu lucrul grânelor, au distrus (nimicit) bunurile lor.

În mod rapid, această veste a fost transmisă înspre toate cetățile Galiei, căci, la răsăritul soarelui, în teritoriile arvenilor, s-a aflat despre faptele vitejești de la Cenabu, (s-a aflat) înainte ca primul schimb să fie efectuat, când informația cea mai importantă întrerupe faptele și oamenii își dădeau de veste prin strigăt prin ogoare și prin regiuni: pe acesta din urmă, alții l-au auzit și au transmis rudelor, că atunci cade vestea, că se întâmplă.

Helveții,

împinși de lipsa tuturor lucrurilor,

au trimis soli la el,

în legătură cu predarea.

După ce l-au întâlnit pe drum

și s-au aruncat la picioarele lui Caesar,

după ce, vorbindu-i rugător, i-au cerut pace plângând

și după ce el, Caesar, a poruncit ca ei să aștepte

sosirea lui în acel loc, în care se aflau atunci,

s-au supus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *