Ieri de dimineață, pe la ora 6, am ieșit în curte și am observat un cerc luminos, pe cer, ca un mare ceas. Am scos telefonul și l-am filmat.

În timp ce îl filmam, în ecranul telefonului, pe partea stângă, în margine, apărea o cifră – 8 -, ca de fum. După ce obiectul s-a deplasat în liniște pe cer, s-a fixat undeva, în depărtare, unde a și staționat.

După-amiază, curios să văd ce am filmat, mi-am dat seama că videoclipul dispăruse.

Mi-au mai rămas fotografia – cea de sus – și întrebarea femeilor din poemul lui I. H. Rădulescu, atunci când au zărit Zburătorul: Oare ce a fost asta?

Vine tata de la oraș, când ziua 
pe ulițe își dă lampa mai mică, 
ținând o geantă neagră de vinilin în mână, 
să ne aducă prăjituri, 
cum ne-a deprins de ani.

E galben drumul și eu sunt bucuros acum, 
fug repede la tata, mă agăț de geanta lui 
și urcăm împreună poiana înspre casă. 
Trag de fermoarul genții în tindă și nu-s dezamăgit. 
Salamul învelit în hârtie albă e pus deasupra. Mâinile vânzătoarelor
care au pregătit pachetul acela unde mai sunt?

Ieri, pe lângă focul de sub oală, vorbeam cu Bogdan, care a întrebat de ce este ciorba: -De cocoș! a fost răspunsul.

Sub mângâierea soarelui, stând jos, la o masă rotundă (ce nu am stat niciodată, în surprinderea tuturor, fiindcă la mine la țară eu nu aveam așa ceva, dar am văzut la vecinii mei, la Mamut), am adăugat (către Bogdan, care stătea în picioare, cu gândul la afacerea viitoare): -Dacă mănânci, vei auzi cucurigu! în burtă.

Bogdan se așază, pe un scaun scund, față în față cu mine:

-Nu zici tu, îmi dă replica, am fost la țară, la frate-meu… Cumpărase nouă cocoși. După prima noapte, i-am spus că nu am putut dormi. Pe la ora patru – cinci dimineața, se puneau să cânte toți cocoșii. Frate-meu a prins șapte dintre ei și i-a sacrificat.

-Sacrificiul pentru odihna fratelui! am punctat. Discuția nu a mai continuat, fiindcă Bogdan a fost chemat să-și însoțească ruda la cumpărături.