Așadar, ei au pretins că este străin, pentru că a fost poet.
Chiar după moarte, noi îl repudiem pe acesta viu,
care, și prin voință și prin legi, este al nostru,
mai cu seamă când, odinioară, opera și întregul lui talent
ar fi folosit pentru a celebra gloria și lauda poporului roman.
Căci, tânăr, a impresionat situațiile timbrice
și a fost plăcut acelui C. Marius, care însuși părea mai reținut
față de aceste cursuri (studii).
Și nimeni nu este atât de izgonit de Muze,
încât să nu suporte să fie însărcinat prin versuri
cu o vestire eternă a muncilor sale.
Adesea, să cauți ceea ce iubești între atât de multe lucruri
și bogatul Amor rămâne neobservat.
Vii pe neașteptate: o vei surprinde sigur neînarmată;
ea nefericită se va dezvălui prin metehnele și viciile sale.
Și, totuși, nu este prea mult ca tu să crezi în acest sfat,
căci a rămas plăcând, fără aranjament.
Chiar și atunci să mergi să vezi chipul femeii
și să nu opui rușinea,
când fața ei se îndreaptă spre vopselurile avute la îndemână.
Vei descoperi cele o mie de culori care o ascund,
că sulimanurile ei au miros ca uleiul scurs pe mese, la ospețe.
Nu o dată stomacului meu i s-a făcut greață.
Acum, îți voi spune ție cele ce-ți sunt de folos,
ca mijloc împotriva uzului lui Venus:
din toată partea, dragostea trebuie să fie gonită.
Multe dintre acelea mi-e rușine să arăt: dar tu, prin har,
pricepe, din vorbele mele, mult mai multe,
căci, de curând, atâția au defăimat cărțile mele.
Muza mea este îndrăzneață față de cenzura lor.
Accept aceasta, numai să fiu cântat în tot orașul.
Cât timp zboară cântecul meu,
unul sau altul îmi poate ataca opera.
Invidia depreciază talentul marelui Homer
care ne-a adus,
fiind prin aceasta conducător,
din Troia, zeii învinși.
Pizma lovește cele mai înalte vârfuri,
vântul suflă peste înălțimi.
(Va urma)
Chiar dacă femeia ta este lipsită de tot de talent,
să-i provoci aceste lipsuri și mereu să o rogi (să le execute),
prin vorbe lingușitoare.
Pretinde-i să cânte, dacă nu are voce,
fă-o să danseze, dacă nu știe.
Este barbară la vorbă: determin-o să discute multe cu tine!
Nu a învățat să atingă corzile: cere lira.
Merge mai greoi: îndeamn-o să meargă!
Pieptul îi este lăsat - să nu-l prindă în legături!
Dacă are dinții în mod inestetic dezvoltați,
povestește ceva, ca ea să râdă.
Are ochii plânși - amintește-i ceva, ca să bocească.
Va fi de folos să-ți porți iute pașii, dimineața,
către iubită, când ea nu a apucat să-și aranjeze veștmântul.
Te vei îndepărta, gândind că,
deși ea este acoperită de perle și de aur,
totuși, cea mai neînsemnată parte dintre acestea
este însăși iubita ta.
Bogatul Amor amăgește privirile cu acest scut.
(Va urma)
Nu se dezlipise de copilă grija mea.
Ea nu era potrivită sufletului meu:
Nou Pedalier - eram îngrijit de ierburile proprii
și mi-e urât să afirm: eram un medic bolnav.
A fost de folos să stau aproape,
timp îndelungat,
de preocupările copilei.
Și acest fapt a fost sănătos pentru mine.
„Ce urâte sunt -spuneam- picioarele iubitei mele!”.
Și, totuși, ca să relev, întru adevăr, nu erau.
„Nu sunt drăguțe brațele ei!”. Și, totuși,
ca să spun adevărat, erau.
„Ce scundă este!” și nu era.
„Cât de mult cere pe amant!”. De aici, provine
cea mai mare cauză, pentru ura mea.
Și relele sunt vecine cu lucrurile bune:
sub acea greșeală, virtutea în locul viciului,
a purtat, adesea, învinuirile.
Cât poți de mult, scade, din ce în ce mai mult,
calitățile celei pe care o iubești
și înșală judecata ta printr-o limită neglijabilă.
Umflată să o consideri, dacă este plină; dacă este brunetă,
s-o poreclești „neagră”.
De asemenea, în privința subțirimii, poate avea învinuire.
Dacă este îndrăzneață (necioplită), zi-i obraznică.
(Va urma)
Pune dinaintea ochilor tăi
toate neajunsurile și faptele sceleratei copile:
a scos la vânzare locuințele - avara - ,
precum mi-a jurat, așa mi-a înșelat cele promise.
De câte ori, dinaintea ușilor închise, să zac?
Ea însăși a ales pe alții, fiindu-i silă să fie iubită de mine.
Negustorul, vai! are nopțile, pe care mie nu mi le dă.
Acestea să le ții minte și aici să cauți semințele urii tale.
Vei fi fost lămurit, din proprie inițiativă.
(Va urma)
Inima, care a rupt lanțurile ce rănesc
și a pus, astfel, capăt durerii:
ea și-a fost sieși cea mai bună salvare.
Dacă are cineva un suflet atât de mare,
eu însumi mă voi mira și voi spune:
„El (sufletul, n.m.) nu se va purta prin sfaturile mele”.
Tu, cel care ceea ce iubești,
te-ai deprins să iubești suferind,
tu, cel care ai vrea să poți și nu poți,
va trebui să fii povățuit de către mine.
Adesea, poartă cu tine (reînnoiește) faptele nedemne
ale sceleratei copile
și pune, dinaintea ochilor tăi,
toate neajunsurile ei (defectele fizice).
(Va urma)
După obicei, Tibru va merge în apele mării,
iar luna este purtată pe cai de zăpadă.
Nici inimile nu depun (nu renunță, n.m.) iubirile descântate,
nici Amor învinsul nu fuge de via pucioasă.
Ce ți-au ajutat plantele pământului,
când ai dorit, Colchos, să rămâi acasă, în patrie?
La ce ți-au folosit, Circe, buruienile Perseide,
când vântul a adus navele nereide?
Ai făcut totul, ca oaspetele șiret (Ulise, n.m.) să nu plece;
el a dat toate pânzele corabiei, unei fugi sigure.
Ai făcut totul ca focul sălbatic să nu te ardă,
însă Amorul a stat într-o inimă nedorindu-l.
Tu putuseși să schimbi oamenii într-o mie de chipuri;
nu putuseși să schimbi legile sufletului tău.
Chiar ai fi spus să rămână, prin aceste cuvinte,
când deja conducătorul Dulichiului dorea să plece:
„Eu nu te mai rog ceea ce mai înainte, îmi amintesc,
obișnuiam să sper, că tu ai vrea să fii soțul meu.
Și, totuși, mi se părea că sunt demnă de a fi soția ta,
pentru că eram zeiță, pentru că eram fiica marelui Soare.
Te rog să nu te grăbești: cer timp pentru încă un joc.
Ce aș putea să te implor, prin jurămintele mele,
să-mi dăruiești mai puțin?
(Ce poate să fie oferit mai puțin, prin jurămintele mele?)
Și vezi valurile frământate și trebuie ca marea să se teamă:
în curând, vântul va fi mai bun pentru pânzele de corabie.
Care este cauza fugii? Nu se ridică o nouă Troia,
alt Rhesus nu-și cheamă prietenii la arme.
Acest Amor și Pacea sunt aici. Singură sunt rănită de rău.
Pământul viitor se află sub domeniul tău”.
Ea vorbea, Ulise dezlega nava.
Vânturile de sud au purtat cuvintele fără succes,
odată cu pânzele.
Circe a coborât la preocupările obișnuite
și, totuși, Amorul nu a fost atenuat de ele.
Așadar, tu, cel care pretinzi ajutorul nostru din carte,
înlătură credința în farmece și în descântece.
Dacă te va reține în Roma cauza puternică a iubitei,
acceptă sfatul meu. El (sfatul meu, n.m.) a fost cel mai bun salvator
al inimii care a rupt lanțurile ce rănesc
și a pus, de asemenea, capăt durerii.
(Va urma)
Vei fi văzut, dacă altul apreciază ierburile rele ale pământului thesalian,
că este plăcut să beneficiezi de meșteșugurile magice.
Această cale a farmecelor este veche; Apollo al nostru prezintă o forță
nevătămată de vreun vers sacru (descântec, n.m.).
Cu mine conducător, umbra nu va fi îndemnată să iasă din mormânt
(stihiile, la invocarea vrăjilor),
bătrâna (vrăjitoarea) nu va crăpa, printr-o rostire, pământul
și nu va trece semințele de pe un ogor, pe altul,
nici cercul lui Phoebus nu se va face, pe dată, strălucitor.
(Va urma
Vei fi văzut dacă altul apreciază ierburile rele ale pământului tessalian,
că este plăcut să beneficiezi de meșteșugurile magice.
Această cale a farmecelor este veche; Apollo al nostru
arată o operă nevătămată de vreun vers sacru.
Eu conducător umbra nu va fi îndemnată să meargă înainte
în mormânt, nu anul va rupe pământul de versul celui ticălos,
nu holda va trece peste alte ogoare,
nici, pe dată, cel care face să pălești
nu va fi al pământului lui Phoebus.
(Va urma)
Când vei fi ieșit odată (din sfera iubirii, n.m. și a celor) o sută de mângâieri
ale iubirii
și vei lăsa în urmă și proprietatea de la țară și tovarășii și drumul lung,
socotește că nu este suficient să te depărtezi: amorul lipsește dulce,
când pierde puterile și cenușa este fără foc.
Dacă nu te vei grăbi să te întorci la minte,
cineva se va găsi să poarte armele crude ale rebelului Amor
și te vei întoarce avid și dorind
și te vei opri (din nou, în capcana lui Cupidon, n.m.).
(Va urma)
„Bucureștiul e așa mare, că o zi nu-i dai ocol călare”