Pățania (Varianta 2)

Încredințat-am tainele din minte
celui ce-mi sta alături ca un frate,
crezând că mână de ajutor îmi vine.

​Cu vorbe dulci și întrebări uscate
mi-a smuls din suflet tot ce am gândit,
iar a doua zi, cu meșteșugate
​rostiri, mi-a spus dezinvolt și mulțumit:
„Un mare plan am plăsmuit anume!”

Și-am recunoscut tot ce am zămislit,
​purtat de el ca propria-i renume.
M-am tras 'napoi, scrâșnind în nepăsare,
căci nu voiam să rabd un astfel de nume
​ce fură roada muncii la zi mare.
Am tăcut lung, sperând că va simți
paternitatea ideii ce-i aparține fiecăre,
​dar o durere grea începu a coborî
ca un plumb rece pus pe inima mea,
o întunecime ce nu se poate rosti.
​Căit de râvna ce din mine curgea,
i-am lăsat drumul liber spre pierzare,
să-și caute soarta cu cine va vrea.
​Iar eu, purtând drept pavăză prudența mare,
îi văd și azi chipul încremenit:
un duh al heirupismului, plin de mojica-i purtare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *