
De dimineață, am mers în biserica la care slujește preotul poet, Cristian Muntean. I-am auzit vocea în difuzoare, încă de la intrare. Lumea stătea la rând, pentru a pune lumânări la icoane. Mulți dintre enoriași îl îmbrățișau.
M-am înscris în rând și am ajuns față în față cu prietenul meu, pe care nu-l mai văzusem de anul trecut, de la turnirul de poezie din Grecia.
I-am cerut niște păștișe. Mi-a recomandat să le stropesc cu vin și să le mănânc până duminică.
S-a dus în altar, de unde s-a întors cu un volum de versuri, pe care l-a publicat anul trecut. Nu mai puteam bea o cafea împreună, fiindcă avea de făcut niște cumpărături, pentru un eveniment.
Cu starea de bine dobândită în urma revederii, am ieșit din biserică și m-am îndreptat spre piața orașului.