Cum am crezut că te-am inspirat,
m-am putut întinde pe cergă
și am încercat să închid ochii,
care, pe dinăuntru
încep să se adape din gândurile despre viață.

Noaptea amplifică viziunile:
mă trezesc lângă mine
cu oștenii lui Alexandru cel Mare,
care îmi adresează întrebări.

Cu ei la taifas, am adormit,
iar cortina s-a tras peste pagina deschisă în mine
de starea aceea 
care mă vizitează aproape în fiecare noapte –
angoasa de a nu fi scris
tot ce-aș fi putut în ziua trecută
și am lăsat deoparte.