La asemenea mecanisme de reciclare întâlnești oameni cu care, altfel, nu te-ai intersecta niciodată.
Azi-dimineață, la ora 7:20, am trecut pe la un Lidl din drum, cu speranța că voi scăpa de coadă.
Intri într-o cameră mică, unde pe dreapta sunt aliniate două aparate. Lângă unul dintre ele, doi administratori sau mecanici încercau să-l repare, dar se loveau de același mesaj afișat pe ecran: „Este necesară intervenția personalului”. Care, culmea, era chiar acolo.

La celălalt aparat, cu nasul lipit de ecran, se necăjea un bărbat de vreo cincizeci de ani, cu nasul gros și turtit, ca al comicilor francezi ori al clovnilor de circ. Era durduliu, aproape pătrat, cum am spune noi în glumă, purta o geacă maro și pantaloni verzui, de armată. Avea doi saci burdușiți cu sticle și PET-uri. Nu avea curea, iar când se apleca să scoată sticlele din sac, i se vedea lenjeria intimă, extrem de colorată: cu flori mari, roșii și albastre – asemenea tricoului fcsb, echipament îmbrăcat mereu – chiar și când fluieră în străinătate – de către arbitrii din liga minunilor răstite mm.

Când credeai că a terminat și va elibera locul, îl vedeai scoțând din sac, cu mânuțele lui groase, câte un nou PET – ca și cum ar fi fost un sac fără fund. Așa se spunea, pe vremuri, că este lăcomia turcilor: un sac fără fund. De altfel, fundul bărbatului era acoperit cu acel chilot înflorat.

După ce părea că a golit primul sac, a scos altul, negru, de gunoi. Când te gândeai că, în sfârșit, gata, eliberează locul, îl vedeai scotocind cu mânuțele lui groase și mai găsind câte un PET, precum sacul ar fi fost fără fund.

În cele din urmă, când a terminat de reciclat, colac peste pupăză, aparatul s-a defectat.

La ieșire, când în sfârșit am reușit să reciclez, cine stătea lipit de zid, cu o țigară în colțul gurii și cu încă un sac imens lângă el? Același individ cu nasul turtit. Ba chiar s-a mai dus încă o dată, el însuși, la propria mașină – neagră, posibil un Volkswagen, să scoată din portbagaj încă doi saci.