Câmpuri atât de vaste, cu spinarea arsă
de la focurile gospodarilor
care pregătesc pământul pentru noi însămânțări,
miros a fum, ca vara însăși,
care și-a epuizat combustia
și palpită încă în amprente
puse ici-colo pe sufletele
începând să spânzure de melancolii.

În unda galbenă a unui lan uitat
scânteiază șareta pădurarului,
în timp ce, 
la marginea drumului plin de praf,
un țăran s-a oprit
să-și deznoade nojițele de la opinci.

Ca o eliberare,
gâtul păsărilor rămase fidele plaiului,
cele care n-au plecat
în triunghiuri plutitoare spre țările calde,
în coada stolurilor de berze migratoare,
dă glas trilului
care apucă de inimă
un senior urban
și-l tăvălește prin gloată,
pe el, cel care ar fi rămas în sat,
cu palmele bătătorite
de coarnele plugului astral.