Sufăr pentru toți cei cărora le e frig și nu au unde să se adăpostească, pentru toți cei cărora le e foame și nu au ce mânca...
Pentru ce au apărut pe lume și au ajuns, odată cu Istoria, în secolul XXI? Ca să sufere? E nedemn.
Care e bucuria lor?
Libertatea de a hălădui ai nimănui prin urbe îi face egalii tuturor care au împărțit același destin și în alte epoci.
Și-au adus biserica în suflet? Cred ei în icoană? Cine să-i înțeleagă atunci când tremură și burta li s-a lipit de spate?
Poate că prin gând le-a trecut ideea că ar fi fost mai bine să se fi născut pasăre, care își face cuibul departe de oameni și cântă sub ninsoare, scuturând din aripi, care este invidiată de prizonieri atunci când o zăresc, printre gratii, în înaltul cerului...
Preocuparea lor zilnică este unde să doarmă.
Se vor aciua în turnul unor clopote, a căror limbă lovește pereții de bronz până la epuizarea sunetelor, sau vor pândi pașii preotului care, numai dacă îi vede, îi alungă, pe bună dreptate, din biserica încălzită de suflete și de lumânări.
Iar ei, atunci, se vor simți vinovați că încearcă să petreacă noaptea în Casa Domnului înaripat.
