Disputa aceasta i-a luat lui Jupiter o lună, pentru Dumnezeu însemnând o minută, iar pentru oameni, sute de ani. Astfel, pe vremea tragedienilor greci, departe de privirea pământenilor, Jupiter s-a sforțat, în ultimele lui zile de supremație, și l-a țintuit pe dârzul Prometeu, pe-o stâncă. Jupiter mergea, adesea, la vânătoare, când ofrandele muritorilor erau cam sărace. Pentru distracție, el ținea pe braț un vultur pleșuv, căruia ținta i-a indicat: ficatul lui Prometeu. El, titanul de fier, pe nedrept suporta penitența, impusă de Jupiter, precum Iisus avea să îndure propria-i soartă, îngreunată de preoții vechiului cult. (Va urma)