Disputa aceasta i-a luat lui Jupiter o lună, 
pentru Dumnezeu însemnând o minută,
iar pentru oameni, sute de ani. 
Astfel, pe vremea tragedienilor greci,
departe de privirea pământenilor, 
Jupiter s-a sforțat, 
în ultimele lui zile de supremație,
și l-a țintuit pe dârzul Prometeu, 
pe-o stâncă. 

Jupiter mergea, adesea, la vânătoare, 
când ofrandele muritorilor erau cam sărace.
Pentru distracție, el ținea pe braț 
un vultur pleșuv, 
căruia ținta i-a indicat: ficatul lui Prometeu. 

El, titanul de fier, 
pe nedrept suporta penitența, 
impusă de Jupiter,
precum Iisus avea să îndure propria-i soartă,
îngreunată de preoții vechiului cult. 

(Va urma)