29 decembrie, 2020

21.IX.1986

Acum, am aflat că a murit Otilia, vara mea, din cauza virusului COVID-19. Avea 54 de ani.

Mama îmi spuse plângând că „Otilia s-a zbătut pe patul de spital, strigând să-i dea drumul acasă, pentru că are o mamă bătrână și bolnavă, de care trebuie să îngrijească”.

Acum, orele 19,30, am terminat convorbirea cu tanti Tanța, mama „bolnavă” a dragei mele verișoare: „Să vă feriți cât puteți, că uite nouă ce nenorocire ni s-a întâmplat!”.

În Ars amandi, poetul latin, Publius Ovidius Naso, își recunoștea imposibilitatea de a regăsi vorbe de alinare pentru o mamă îndurerată de pierderea fiului. Totuși, mi-am luat inima în dinți și am îngăimat: „Tanti Tanța, dacă am putea fugi de chin, am face-o, dar îndurăm, fiind pământeni… Gândiți-vă că, dacă v-ar vedea în jalea de acum, Otilia s-ar întrista”. „Ce să se mai întristeze, sărăcuța, de acolo de unde e!” – mi-a replicat. Încă o dată, mi-am dat seama: „Cu o mamă nu te pui și zeu de ai fi!”.

Otilia a fost renumită prin fumusețe. Avea părul ondulat, dantură sănătoasă, ochi negri și față albă. Poza ei de la nuntă a stat mult timp în vitrina aceluia care o fotografiase, în centrul Severinului.

Rămas bun, dragă verișoară! În sufletul meu, vei rămâne așa cum erai: senină, curajoasă, sufletistă, senzuală și o mare cititoare.

P.S.

Soră-mea:

„Ce o fi fost în sufletul ei, când și-a dat seama că pierde lupta pentru viață?”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *