La răscruce de drumuri…

La sfârșitul clasei a VIII-a, ai mei intenționau să urmez un liceu, de la care „să ies cu o pâine în mână”, fie militar, fie sanitar. Diriginta, doamna Elena Joița, i-a convins să accepte recomandarea dumneaei, aceea de a mă înscrie la C. N. „Elena Cuza” (pe atunci, se intitula Liceul de Filologie-Istorie), datorită gândirii mele „filosofice” – susținea.

În prima zi a clasei a IX-a, mă aștepta, în ușă, fiica doamnei, o fată înaltă, cu breton și zâmbet blând, pentru a mă cunoaște.

La practică, pe câmp, un an mai târziu, i-am cerut să-mi facă o listă a curtenilor lui Ștefan cel Mare. Monica se regăsea într-un grup al colegilor ei de clasă (era mai mare decât mine cu doi ani), dintre care am remarcat-o pe Mihaela Răescu, viitoare Miss Tineret România. O față mai frumoasă decât a Mihaelei nu am văzut în viața mea: avea un chip de strălucirea soarelui (nu exagerez!).

A doua zi, Monica mi-a înmânat lista (scria mare și clar). Am rămas impresionat: pe de o parte, de numărul mare de supuși ai voievodului, iar, pe de altă parte, în pragul examenului de bacalaureat, eu însumi nu mi-aș fi făcut timp pentru așa ceva, de a alcătui o listă imensă, nici pentru Papa de la Roma.

Ultima dată, am revăzut-o pe Monica, în 1990, pe holul facultății: se angajase la Institutul „G. Călinescu”, în echipa Zoei Dumitrescu-Bușulenga.

Dacă aș fi absolvit școala militară, astăzi, aș fi fost un tânăr pensionar, cu plete în vânt și, poate, călare pe vreun motor. Tinerilor cursanți, cărora le-am expus varianta, li se pare imposibil, dar le dau replica: „Aș fi avut altă viziune asupra modului de trai, neinfluențată de fluviul de cărți înțelese”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.