Bucureștiul, azi (IV)

Un colt special de istorie in Calea Victoriei... pe Berthelot 7! -  Imobiliare Acasa

Când te plictisești de mersul pe străzi, totdeauna zărești o casă maiestuoasă – precum aceasta din fotografie – , pe care o contempli și îți imaginezi traiul pe care l-ai putea avea în saloanele acesteia. Identifici un turn (în aripa stângă / dreaptă a casei) și te gândești la „slujitorii” care-l locuiau (de fapt, locuiau la mansardă). Până și apartamentele din perioada monarhică erau prevăzute cu încăperi destinate slujitorilor.

Eminescu oare a trecut pe aici, își va fi aruncat ochii în curtea aceasta? La ce poem se gândea sau ce tristețe îl împovăra?

Am mai surprins, pe telefon, altă casă, înspre biserica romano-catolică. De la întrebarea mea interioară, dacă mai este locuită, a venit răspunsul viu: pe balcon, a răsărit o duduie îmbrăcată în roșu, fumând tacticos din țigară. Din greșeală, am șters fotografia, însă nu și din suflet… În case vechi, de patrimoniu (nu neapărat), faptul că există cineva arată că trecutul nu e mort, că fondatorul casei nu a muncit în van; istoria a așteptat acel proprietar în stare să învieze casa.

Intru și în Catedrala romano-catolică „Sfântul Iosif”. Pe zidul de la intrare, figurează două plăcuțe, care amintesc de vizitele a doi papi, Francisc și Ioan Paul.

Configurația interioară, cu bolta înfiptă în cer, îți dă impresia că te duci până în Evul Mediu; la altarul, abia întrezărit, din cauza lungimii sălii de rugăciune, ești convins că vei da peste Leonardo da Vinci. Impresia dispare cu pași repezi, când vezi, pe banca de meditație, un bărbat în pantaloni scurți, încercând să se redescopere.

Catedrala romano-catolică Sf. Iosif

(Va urma)

Un gând despre „Bucureștiul, azi (IV)”

  1. O Lume Bucuroasa si Linistita

    Nimeni nu sta niciunde.
    A cui munca sa o usureze?
    A tuturor este grea.
    Ies din una, intra in alta.
    Si statul lor se complica.
    Se complica si oul
    din caree au ieseau cu atata
    nedumerire odata.
    Si trebuia sa ii lamuresti
    ce e lumea.

    Dar nu e asa.

    Daca nimeni nu sta niciunde.
    Si munca este din ce in ce mai grea.
    Si nici nu mai stii de ce, pentru cine,
    ai mai lupta.
    Si crea.

    Nimeni nu sta niciunde.
    Cresc numai zidurile
    ca, in locul lor, si pustiurile.
    Ca,
    in locul lor,
    si vietuirile
    de-a-n-degeaba.

    2 august 2021

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *