Ajung în dreptul Muzeului de Artă, care, evident, este închis, dar cad pradă unei reflecții deprimante. Muzeul adăpostește opere valoroase, protejate cu atenție, ale unor autori ale căror oase zac pe cine știe unde. Opera îi rămâne într-o instituție maiestuoasă, pe când despre artist, nu se mai știe nimic. Unde este îngropat Leonardo da Vinci?

Raportul dintre om și obiectul pe care-l făurește este inversat, poate ar trebui un mausoleu al marilor artiști, de ale căror rămășițe pământești să se aibă grijă, precum de opera lor.

Tablourile lui Grigorescu, Luchian, Andreescu etc. sunt luminate, la această oră de noapte, expuse în săli strălucitoare, pe când mâinile care au zămislit pictura se odihnesc în negura mormântului, într-un peisaj lugubru, în cimitire cu paznici moțăind.

De teama unei astfel de ruinări (firești, dar gândul meu, la această oră, e absurd) a celui care, în sclipiri de diamante și de aur, a condus dinastia, vechii egipteni au ridicat piramidele, dar nici ei nu și-au dus ideea până la capăt, fiindcă au exclus edificiul circuitului larg al publicului, izolându-și idolii în singurătate milenară.

(Va urma)