A cunoaște o țară la pas… (II)

La aterizare, iau trenul din marginea aeroportului, coborând scări rulante.

În vagon, liniște și curățenie. Pe geam, zăresc peisajele pe care, odinioară, le contempla și van Gogh sau Rembrandt. Dâra de la pânzele cărate de acești pictori în spate a marcat orizontul (orizont în care, acum, disting o poartă înspre vremurile lor).

De câte ori se va fi suit van Gogh în trenul cu destinația aceasta? Ce avea în inimă? Ce fior îl va fi mișcat, de a ajuns la colorituri inconfundabile? Cu siguranță, se gândea la viitorul proprie-i arte, însă viza și eternitatea acesteia, când încă nu vânduse niciun tablou? Greutatea inimii permitea soarelui să-i însenineze firea? Ce fel de călători va fi întrezărit de sub borurile pălăriei? Sau ce femei?

Cum era el însuși văzut de călători, de aceia care au nimerit în vagon cu el? Să fi avut la dispoziție un simplu telefon, cum dețin eu acum, ar fi filmat și ne-ar fi lămurit! Ce aparat simplu îi lipsea! Ce artă ne-a dăruit!

A vedea o țară la pas înseamnă a dobândi un Dumnezeu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *