Gândul la tine mă desparte de farmecul zilei. 
Mă uit la oamenii care mai râd,
liberi de poveri sufletești. 
Ei cum se desprind de durerea inimii
sau în râsetul lor este minciună?

Dar câtă trăire, 
a mea pentru tine, 
femeia cea nouă 
va trebui 
să dea la o parte?
Ca un jucător de tenis
va fi nevoie să fie, 
care, în mână cu o paletă de rând, 
să izbească furios și năvalnic 
mingi mult mai intense, 
servite de o gură turbată de tun.

Mă tulbură primele frunze în cădere
și golul din pomi se va transfera în mine.
La prima adiere mai consistentă, 
voi fi dus departe, ca frunza în lunci.
Curgerea izvorului îmi va fi lance de luptă
împotriva umbrelor prăbușite în unde,
înspre mal să le împing, 
lângă frunzele ruginite în apă.

Ca să rezist, 
mă voi deda lucrurilor mărunte 
ale zilei.