Cenzură…

Cenzură 

Pe stradă, 
îngerul întâlnit mai demult, în căderea mea în transă, 
a revenit ca o fluturare amplă de lumină, 
lângă magazin. 
- Iartă-mi tentația – mă oprisem în loc
și rosteam destul de încet vorbele, 
ca nu cumva trecătorii să mă ia drept nebun – 
iartă-mi, înger, slăbiciunea de a fi fost aproape 
să rostesc fără control tot ce am văzut în lumea de apoi.

„Rostirea” devenea un corp de sine stătător 
care nu se pulveriza oricum în ideile care o subliniau, 
ci, afectată în vreun fel de intenția mea de a o prelua în confesiune, 
se deșira nelegitim aici, pe Terra, 
în timp ce, în spațiul nevăzut, realitățile deconspirate, raiurile, 
ca să nu fie asimilate și remodelate de minți umane, 
își dublau conturul.

În apariția pe care o susținea prin bătăi mai repezi din aripi, 
îngerul s-a înseninat. Din efectul de aur al vorbelor mele 
și-a asigurat combustia de a rezista sfârșitului în scop: 
cineva (adică eu) își oprea mărturisirea despre mister 
în marginea adevărurilor din Biblie.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.