Posibilitatea existenței 
lumii se înscrisese în știința de carte, 
a lui Dumnezeu; toate operele nemuritoare, 
care aveau să fie cugetate, 
de la Vergiliu și Dante, 
la Eminescu și Gogol, 
tronau ca trofee (deja)
pe masa Lui. 

Când Dumnezeu ofta  profund, 
descleștând cosmosul din țâțâni, 
paginile capodoperelor se răsfirau
și El, Voievodul cu barbă al genezelor
(desăvârșirea creației aparține oamenilor),
le cuprindea cu privirea, 
ca N. Iorga le citea, pe nerăsuflate
și într-o clipă...

Aceasta era în cer.