Semne de toamnă

Datorită vremii senine, am putut prelungi obiceiurile mele de astă-vară. Am avut, până astăzi, sentimentul că sunt ancorat într-o vară continuă. Am fost „pradă” unei stări de vacanță.

Duminica trecută, am trăit prima impresie despre schimbarea de anotimp, fiindcă m-am trezit cu o ușoară durere de gât, semn că nu mai trebuie să ies în curte, să-mi usuc părul, după duș. Am suspendat rutina, am închis-o, ca pe obiect, în raftul memoriei și am luat un paracetamol – a fost suficient să înghit unul și să mă refac.

Soarele, deși mai palid, totuși m-a încurajat să zăbovesc în curte și să urmăresc spectacolul pisicilor albe, care patrulează întruna, aduse parcă de un OZN, fiindcă nu-mi pot explica de unde vin și unde se duc, însă, cum îmi simt prezența, apar de peste tot.

Seara, am auzit un zgomot, în dreptul smochinilor.

(Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *