I-am compătimit pe cei care și-au irosit viața cu filosofia, 
dezgropând sensul bietei existențe, din negura epocilor. 

S-au devotat reverenței cu o voință de fier, 
pregătiți să o execute perfect, 
atunci când vor avea un motiv, 
chiar dacă acesta îi va găsi așezați 
pe rafturile subterane ale lui Hades. 

Ce nu au avut ocazia în viață, 
au profitat acum, 
la întâlnirea gândurilor mele cu filosofia lor 
și cu femeia, 
despre care vă scriu vouă, 
celor din secolele viitoare...
Atât de extaziați au fost, 
încât înseși temeliile purgatoriului s-au zguduit.

Ca un alchimist, 
am luat scânteia în palmă 
și am purtat-o prin toate colțurile orașului, 
ocrotind-o într-un felinar.
-Ați văzut cumva un om?
(Va urma)